 |
| Împăratul Nikephoros I, în viziunea unui artist contemporan |
Povestea de astăzi este despre felul în care, din cele mai vechi timpuri, încăpățânarea și aroganța sunt două lucruri care, de obicei atunci când sunt combinate, nu duc decât la pierzanie.
În secolul IX d.Hr. întâlnim un personaj foarte interesant și pitoresc din istoria lumii. Este vorba de împăratul roman (bizantin) Nikephoros I. Acesta a avut o viață interesantă și palpitantă, dar așteptați să vedeți și despre felul în care a murit!
Voi folosi termenul ''bizantin/bizantini'' în locul celui de ''roman/romani'' pentru a facilita o mai bună înțelegere a textului și pentru cursivitatea postării. Însă trebuie să precizez încă de la început faptul că ''bizantin'', ''Imperiul Bizantin'' etc., sunt termeni intrați în uz odată cu secolul XIX, fiind folosiți de istorici pentru a încerca să diferențieze Imperiul Roman de dinainte de ascensiunea creștinismului și cel de după victoria acestuia sau, mai simplu, pentru a face diferența între cel de Apus și cel de Răsărit, cum mai este cunoscut imperiul bizantin. Trebuie să subliniez cum nu se poate mai clar că ''bizantinii'' nu au folosit niciodată această denumire atunci când vorbeau despre ei, ci întotdeauna foloseau termenul grec ''rhōmaîoi'', adică ''romani'', devenit sinonim cu ''creștin ortodox'' în acele timpuri. Și celelalte popoare cu care ''bizantinii'' au intrat în contact se refereau la aceștia drept ''romani''. De exemplu, al 30-lea capitol (sura) din Coran vorbește exclusiv despre ''Ar-Rum'' (''romanii'') și despre o bătălie pe care aceștia au pierdut-o în fața sassanizilor lângă Damasc. Sassanizii foloseau același termen - ''rum'', atunci când se refereau la rivalii lor. De asemenea, o altă populație care a intrat în contact de nenumărate ori cu ''bizantinii'' au fost turcii selgiucizi. Ei au întemeiat chiar un stat în Anatolia de astăzi, în teritoriul pe care bizantinii l-au controlat sute de ani, cunoscut în istorie drept ''Saljuqiyān-e Rum'' - ''Sultanatul romanilor''. Ultimii cu care bizantinii au luptat, otomanii, foloseau, de asemenea, ''rum'' atunci când se refereau la ei.
Nikephoros era un bărbat de familie nobilă, originar din Seleucia Sidera, un oraș din regiunea Pisidia (sud-vestul Anatoliei de astăzi). Sursele care scriu despre el, în principal patriarhul Mihail Sirianul (''Cronica''), dar și învățații arabi Al-Masudi și Al-Tabari, scriu că Nikephoros ar fi fost de origine arabă, din tribul de arabi creștinați cunoscuți astăzi drept ''ghassanizi''. Părerea lui Al-Tabari este susținută de istoricul Peter Julius Alexander, care a studiat mai multe texte despre viziunea vizavi de sfârșitul lumii în lumea bizantină. Într-unul din aceste texte aflăm că Nikephoros ar fi fost ''gopsin'', un nume care, în greacă, sună destul de apropiat de ''ghassan'' sau ''gafna'', cum era cunoscută această populație.
Nikephoros a ocupat multe funcții până să ajungă la cea supremă, cea de împărat, cea mai importantă fiind cea de ''logothetēs tou genikou'', un fel de ministru de finanțe. El a devenit împărat după ce a detronat-o și exilat-o pe împărăteasa Irina în urma unei conspirații puse la cale împreună cu alți membri ai administrației imperiale. A fost încoronat pe data de 31 octombrie 802, în anul următor asociindu-l la domnie pe fiul său, Staurakios.
 |
| ''Solidus'', monedă bizantină cu chipurile lui Nikephoros I (stânga) și Staurakios (dreapta) ©Coinshome |
Nu vă voi plictisi cu reformele sale și nici cu războaiele purtate cu celebrul calif abbasid Harun Al Rasid, cel care apare în 'O mie și una de nopți'', ci voi sări direct la evenimentul care ne interesează.
În secolul despre care vorbim, IX, bulgarii se instalaseră deja în peninsula Balcanică și întemeiaseră un regat puternic în nord-estul acesteia, capitala fiind stabilită la Pliska. De aici făceau incursiuni în teritoriul bizantin și terorizau populația. Nikephoros a dorit încă de la începutul domniei să recucerească acest teritoriu, iar în 807 a organizat o campanie. Armata a ajuns însă doar până la Adrianopol, împăratul fiind forțat să se întoarcă la Constantinopol la auzul veștii potrivit căreia se ''cocea'' o conspirație.
Krum, hanul (conducătorul) bulgar, a prins de veste și n-a stat cu mâinile în sân. În 808, și-a pus armata în mișcare și a luat prin suprindere o armată bizantină în nordul Greciei, pe care a distrus-o complet. Sursele spun că toți comandanții acesteia au fost uciși, iar Krum a capturat în jur de 350 de kilograme de aur. În anul următor, Krum a asediat Serdica (Sofia modernă), care a rezistat timp de mai multe săptămâni. În cele din urmă, orașul s-a predat doar după ce hanul a garantat personal că nimeni nu va păți nimic. Însă atunci când soldații garnizoanei au părăsit orașul, Krum și-a călcat cuvântul și i-a executat pe toți, inclusiv și câțiva civili nevinovați. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul pentru Nikephoros.
În 811, împăratul a preluat personal comanda unei armate importante. Numărul variază de 80.000 oameni, potrivit istoricului Warren Treadgold, la 20.000, o cifră înaintată de istoricul Panos Sophoulis. Numărul pare să se fi situat la mijloc, undeva în jurul a 30.000 - 35.000. Nikephoros a fost însoțit de majoritatea generalilor și aristocraților din Constantinopol, între care îi amintim și pe membrii familiei sale, Staurakios (fiul) și viitorul împărat Mihail Rangabe (ginerele), care, în acel moment, ocupa funcția de ''kouropalatēs'' (''administratorul palatului''), una dintre cele mai importante ale acelor timpuri.
 |
| Imperiul Bizantin la începutul domniei lui Nikephoros I ©Ichthyovenator |
Pe data de 10 iulie, armata a campat lângă Marcelae, un oraș aflat chiar la granița cu Bulgaria. Krum s-a speriat de amploarea răspunsului bizantin la cele întâmplate și a cerut imediat pace. Arogant, mult prea sigur pe el și refuzând să ia în calcul orice sfat cât de cât realist, Nikephoros a refuzat această ofertă. Theophanes Confesorul scrie că: ''gândirea împăratului a fost încețoșată de propriile lui gânduri de mărire, de propria lui aroganță, dar și de sfaturile lingușitorilor care îl înconjurau''. Totuși, aserțiunile lui Theophanes trebuie privite cu circumspecție. Acesta îl ura cu patimă pe împărat, doarece, se pare, ar fi impus taxe și clerului și ar fi numit un protejat de-al său, un mirean numit tot Nikephoros, drept patriarh al Constantinopolului. Mulți comandanți cu experiență au cerut împăratului să accepte pacea și să anuleze expediția, deoarece aceasta era considerată prea riscantă, dar acesta a refuzat, fiind convins de faptul că va câștiga.
Pe data de 20 iulie armata a fost divizată în 3 coloane și a început marșul spre Pliska. După 3 zile, bizantinii au ajuns în apropierea capitalei și au început asediul. Garnizoana de 12,000 de oameni a fost înfrântă total, iar o altă armată bulgară adunată în pripă (50.000 de oameni) a fost pulverizată. Pe 23 iulie bizantinii au intrat în oraș, iar acesta a fost jefuit cumplit, soldații dedându-se la o beție a distrugerii. Mihail Sirianul scrie: ''Nikephoros, împăratul romanilor, a intrat în țara bulgară: el a fost victorios și a ucis un număr mare dintre ei. A ajuns la capitala lor, a cucerit-o și a devastat-o. Soldații săi au ars câmpurile care nu erau culese, au tăiat tendoanele boilor, au măcelărit oile și porcii. Sălbăticia lui a mers până într-acolo, încât a poruncit soldaților să-i aducă pe copiii mici, să-i prindă pe pământ și să-i zdrobească cu pietre de moară''.
Krum, deși el însuși un conducător crud și nemilos, a fost șocat de aceste atrocități și a cerut, din nou, pace, iar Theophanes scrie că ''hanul a zis: Ai ajuns aici și ai câștigat. Așa că ia tot ce dorești și mergi în pace!''. Însă Nikephoros a ignorat, încă o dată, glasul rațiunii și sfaturile apropiaților săi și a refuzat, plin de trufie, această ofertă, considerând că teritoriul lui Krum a fost cucerit, motiv pentru care nu are de ce să accepte pacea.
Krum a mobilizat atunci toată populația, inclusiv femeile, și a blocat orice cale de ieșire - pasurile munților și văile râurilor. Între timp, Nikephoros și armata sa au început retragerea spre casă. O eroare foarte mare a împăratului a fost faptul că a ridiculizat orice idee de disciplină militară, dându-le voie soldaților să bea și să mânânce atât cât pot. Din acest motiv, în ziua marșului de întoarcere, mulți erau mahmuri sau chiar beți de-a binelea. Comandanții bizantini l-au sfătuit pe împărat să avanseze spre Serdica și să se întoarcă pe alt drum acasă, dar Nikephoros, DIN NOU, a refuzat, alegând un drum mai scurt, prin munți - prin ceea ce numim astăzi pasul Varbitsa. Ignorând orice reguli și orice sfaturi, împăratul a refuzat să trimită iscoade ca să confirme că drumul este liber.
Pe data de 25 iulie, detașamente de cavalerie au ajuns la un zid din bușteni care bloca singura cale de scăpare, iar pe povârnișurile laterale au observat soldați bulgari care îi urmăreau. Între timp, grosul armatei a ajuns din urmă cavaleria, doar ca să vadă că și locul pe unde au venit a fost blocat. Erau prinși în capcană, având o singură scăpare - un atac frontal asupra baricadei din bușteni.
În acel moment, potrivit lui Theophanes, Nikephoros și-a pierdut curajul și a repetat de mai multe ori celor din suita sa această frază: ''Chiar dacă am avea aripi, nu am putea scăpa din această situație'', dar, în mod incredibil, a refuzat să îi asculte, chiar și în ceasul al doisprezecelea, pe cei care îi cereau un atac frontal imediat! În loc să facă acest lucru, împăratul a ordonat să se ridice o tabără.
 |
| Desen din Cronica lui Constantin Manasses. Pe Nikephoros îl recunoaștem după coroana de pe cap și veștmântul albastru ©Ancient History |
Timp de 3 zile și 3 nopți moralul bizantinilor a fost ''tocit'' de strigătele bulgarilor și de zgomotele săbiilor lovite în scuturi. La răsăritul celei de-a patra zile a avut loc asaltul final. Primii atacați au fost chiar cei din garda împăratului. Deși au rezistat cât au putut, la un moment dat au cedat. În acel moment lupta s-a sfârșit, transformându-se într-o vânătoare și într-un măcel de nedescris. Mulți soldați bizantini au încercat să escaladeze acea palisadă și să sară peste, dar bulgarii săpaseră o groapă foarte adâncă pe partea cealaltă. Atunci când au sărit, mulți au căzut direct în ea, murind pe loc sau rupându-și picioarele și brațele. Cei care au reușit să ajungă în acea groapă cât de cât vii au fost însă lăsați să moară de foame și de sete. Disperați, mulți dintre ei au încercat să incendieze bucăți din zid, dar acesta a rezistat. Doar în unele zone s-a rupt, dar nu le-a folosit prea mult: i-a strivit pe cei aflați în apropiere sau au ars de vii. Aproape întreaga armată a fost distrusă, printre cei căzuți numărându-se și Theodosios Salibaras sau Sisinnios Triphyllios, comandanții themelor (regiunilor) Anatolia, respectiv Tracia. Fiul lui Nikephoros, Staurakios, a fost rănit la gât și a paralizat. A reușit totuși să scape cu ajutorul rămășițelor gărzii imperiale și să ajungă la Constantinopol, dar a murit 6 luni mai târziu din cauza rănilor căpătate. Printre puținii care au scăpat nevătămați a fost și Mihail Rangabe, care va deveni noul împărat, de altfel.
Nikephoros, împăratul însuși, a avut parte de o soartă mult mai rea. Unii istorici spun că ar fi fost ucis chiar la locul bătăliei, cadavrul său fiind recunoscut după cizmele purpurii. Corpul i-ar fost târât în cortul lui Krum, capul i-ar fi fost tăiat, pus într-o țeapă și prezentat armatei. Alții cred că acesta ar fi fost prins viu și executat ulterior prin decapitare. Însă toate sursele antice (Theophanes Confesorul, Ioan Zonaras, Constantin Manasses) confirma povestea potrivit căreia Krum ar fi decorat craniul lui Nikephoros cu o linie de argint și cu pietre prețioase și l-ar fi folosit pe post de cupă din care bea vin ori de câte ori se întâlnea cu nobilii regatului său! Mai mult decât atât, aparent Krum i-a obligat pe toți diplomații bizantini veniți la curtea sa să bea din această cupă înainte de orice discuție diplomatică!
 |
| Hanul Krum și craniul lui Nikephoros transformat în cupă ©Stanislav Nikolov |
Aceasta a fost povestea lui Nikephoros, împăratul și autocratorul tuturor romanilor. Morala? Indiferent de ce funcție ai sau de ce crezi că știi, ar fi bine să mai asculți, din când în când, și sfaturile celorlalți. Asta ca să nu îți pierzi (metaforic) capul!
Comments
Post a Comment