Legenda întemeierii Romei

Colosseum-ul din Roma
©smithsonianmag

Ieri, 21 aprilie, am vrut să scriu un articol despre un eveniment crucial în istoria lumii. Din păcate, nu am avut timp, așa că l-am scris astăzi. Este vorba despre întemeierea Romei, orașul care a schimbat soarta lumii mai mult decât ne putem imagina sau înțelege astăzi. Civilizația europeană se întemeiază pe fundamentele stabilite de Imperiul Roman și datorează enorm acestui oraș din regiunea Latium, Italia. Astăzi vom vorbi însă despre legenda din spatele întemeierii Romei.

Să începem atunci. Acum 2.772 de ani (și o zi), doi flăcăi, doi voinici, și-au pus în gând să întemeieze un oraș (pentru că de ce nu?), asta după ce trecuseră prin multe aventuri și pericole. Și iată povestea lor. 

Conform tradiţiei consemnate de către istorici, în orașul Alba Longa domnea Proca, unul dintre urmașii lui Ascanius (sau Iulius). Ascanius era fiul lui Aeneas, legendarul războinic fugit din Troia. Proca avea, la rându-i, doi fii, Numitor și Amulius. Pentru că îi iubea pe amândoi la fel de mult, nu s-a putut decide căruia să îi lase moștenire tronul, asa că a propus ca fiecare să domnească, pe rând, câte un an. 

Numitor a fost primul care a ocupat tronul după moartea tatălui său, dar, într-un final, a fost uzurpat de către fratele său, Amulius. Pentru a-şi consolida regatul, Amulius l-a arestat pe Numitor, i-a masacrat fiii şi a obligat-o pe singura fiică a acestuia, Rhea Sylvia, să devină vestală, adică preoteasă-virgină a zeiței Vesta. Totul bine și frumos, numai că după un timp Rhea Sylvia a rămas însărcinată. Temându-se de furia lui Amulius, Rhea Sylvia a susținut că ar fi fost lăsată ''grea'' de către zeul Marte. După 9 luni a dat naştere la doi băieţi, gemeni de altfel - Romulus şi Remus. Amulius și-a ieșit din fire (o trimisese în templu tocmai pentru acest lucru - să prevină ca ea să aibă copii care ar putea să se răzbune în viitor pe el) și a aruncat-o în temniță pe nepoata sa.

Cu nou-născuții însă Amulius avea un alt plan. Pe scurt, a dat ordin să fie uciși de îndată. Însă slujitorilor care trebuiau să ducă la îndeplinire această sarcină li s-a făcut milă de cei doi copilași. În loc să îi ucidă, aceștia au lăsat coșul în care erau puși să plutească pe Tibru, convinși de faptul că, la un moment dat, acesta se va răsturna și ei se vor îneca.

După ce a plutit o vreme pe apele Tibrului, coșul cu cei doi gemeni s-a oprit într-un smârc, mai exact la rădăcina unui smochin. Copiii au început să urle și să facă larmă, ceea ce a atras atenția unei lupoaice. Aceasta a venit în locul de unde se auzea acest zgomot. În loc să îi atace sau ceva de genul acesta, lupoaica i-a tratat cu blândețe și a început să îi alăpteze, iar atunci copiii s-au liniștit. Cei doi gemeni au fost hraniți, mai târziu, și de o ciocănitoare numită Picus. Ambele vietăți erau, potrivit legendei, animale sacre ale zeului Marte, de unde ne putem da seama că tatăl lor veghea permanent asupra lor. La puțin timp după aceasta au fost găsiţi de un păstor, Faustulus, şi crescuţi de soţia acestuia, Acca Larentia. Ajunşi la vârsta bărbăţiei, Romulus şi Remus au ales aceeași meserie ca și tatăl lor - au devenit păstori.

''Lupoaica Capitolină'', statuia care face aluzie la momentul alăptării miraculoase a celor doi gemeni
©Capitoline Museum

Anii trec și, la un moment dat, aflăm că Romulus a fost capturat de către soldații lui Amulius, care nu l-au recunoscut și l-au dus în Alba Longa. Atunci fratele său, Remus, a strâns o mână de oameni și i-a sărit în ajutor, eliberându-l. În bătălia care a urmat, cei doi l-au omorât pe Amulius și l-au eliberat pe Numitor din închisoare. Acesta i-a recunoscut drept nepoții de mult pierduți și le-a oferit coroana lui. Ei însă au refuzat și au părăsit Alba Longa. Doreau să întemeieze un oraş exact în locul în care îşi petrecuseră copilăria.

Pentru că nu se putea decide cine să fie întemeietorul noului oraș, cei doi frați au cerut sfatul zeilor (auguri). Romulus a ales colina Palatinului, în vreme ce Remus a ales colina Aventinului. Primul care a zărit semnalul augural a fost Remus: un stol de şase vulturi. Dar Romulus a văzut doisprezece, iar atunci situația s-a înrăutățit. Nimeni nu știa cine merită exact să pună bazele noului oraș. 

Remus a considerat că lui i se cuvine această cinste pentru că el a fost primul care a văzut vulturii. Romulus, în schimb, susținea că el a văzut mai mulți - deci el va întemeia orașul. Nu se puteau decide, așa că Romulus a început să își construiască singur așezarea de pe colina amintită mai sus. El a trasat cu plugul o brazdă împrejurul Palatinului: pământul aruncat de brăzdar reprezenta zidurile, brazda reprezenta şanţul de lângă ziduri. Romulus a ridicat plugul pe o porţiune a brazdei ca să însemne astfel locul viitoarelor porţi ale Romei. În tot acest timp, Remus era acolo și îl urmărea. Romulus vorbea cu voce tare și explica exact ce înseamna aia sau cealaltă. La un moment dat Remus, ca să ridiculizeze terminologia extravagantă a fratelui său, a încălcat dintr-un singur salt „zidurile" şi „şanţul". Atunci Romulus s-a năpustit asupra lui şi l-a ucis, strigând: „Aşa va pieri oricine, în viitor, daca îmi va încălca zidurile!"

Medalion reprezentându-i pe Romulus și Remus, aflat la baza fațadei catedralei din Pavia
©Carlo Broggi

După moartea fratelui său, Romulus a întemeiat până la urmă orașul, care i-a preluat numele. El a devenit primul rege și a domnit până într-o zi în care, atunci când era pe o câmpie din afara Romei (denumită mai târziu ''Câmpul lui Marte'') și inspecta trupele, o furtună violentă l-a făcut nevăzut. Cei aflați acolo erau convinși că el se ridicase la ceruri, astfel că au început să îl venereze ca pe un zeu - ''Quirinus''.

Asta se întâmpla pe 21 aprilie 753 î.Hr. Adică acum 2.772 Ab Urbe Condita (''de la întemeierea cetății'', cum ar spune romanii). Iar din acea brazdă s-a născut cel mai măreț oraș care a existat vreodată. "Cetatea Eternă", "Orașul celor 7 coline" sau, simplu, Roma. Unul dintre orașe cele mai importante de pe Pământ, care a schimbat istoria și soarta lumii, după cum am precizat și mai sus.