Istoria cuvintelor - ''Despot''

                       

Sigiliul lui Demetrios Paleologos, a cărei inscripție s-ar traduce - ''Demetrios, în Hristos Dumnezeu Credincios Despot, Paleologos, Porfirogenenetos''

Salutare tuturor!

Prin acest scurt articol, inaugurăm blogul ''Călător prin istorie'' și aducem în atenția voastră una dintre noile categorii ale blogului. Se va numi ''Istoria cuvintelor'' și va fi un mic studiu de etimologie, combinat cu istorie, asta pentru a nu ne îndepărta prea mult de scopul acestui blog.

Am ales, pentru astăzi, un cuvânt întâlnit și folosit în zilele noastre. L-am ales și din cauza faptului că, în contextul situației politice și sociale actuale, îl auzim din ce în ce mai des. Acest cuvânt este ''despot''.

''Despot'' are, în zilele noastre, un înțeles profund negativ. Exact ca și în cazul cuvântului ''dictator'', a existat un mutație semantică care a transformat un cuvânt care, la început, avea un cu totul alt sens - într-unul cu o puternică tentă negativă. Potrivit dexonline.ro, despot înseamnă ''conducător cu puteri discreționare'' sau ''persoană excesiv de autoritară, (care nu ține seama de alții) care vrea să își impună cu orice preț voința''. Sinonimul acestui cuvânt este ''tiran'', de asemenea un termen din istorie care desemna, în Grecia antică, un conducător al unui ''polis'' (oraș). De obicei, termenul era folosit pentru a-i desemna pe acei conducători aleși după ce au profitat de o anumită oportunitate și au ajuns la conducerea orașului după ce au folosit diferite tertipuri în a câștiga voturile cetățenilor. Mutația semantică în cazul cuvântului tiran a intervenit după preluarea acestuia în limba latină, sub forma ''tyrannus'', care s-a traduce prin ''conducător nelegitim'', și în limbile engleză și franceză, aproape cu același sens.

Cuvântul ''despot'' (despotēs) însemna, în greaca veche, ''domn'', fiind sinonim cu un alt cuvânt foarte cunoscut, ''kyrios'' (kir, în română). Ca și echivalentul său din limba latină, dominus, era folosit, la început, ca o formulă de respect pentru orice persoană de rang superior, dar ''despot'' a fost folosit, cel puțin la început, pentru a arăta un mare respect slujitorilor Bisericii - episcopi și patriarhi. De altfel, în limba greacă modernă, cuvântul este încă folosit pentru a desemna un episcop. Cu timpul, termenul a început să fie folosit și de împărații romani (cei din Est) pe monede (începând cu Leon al III-lea Isaurianul) și în documentele oficiale.

Termenul a început să fie folosit foarte des pentru a-i desemna pe înalții nobili bizantini de la începutul secolului al XII-lea, dar a devenit un titlu de Curte de sine stătător în timpul domniei împăratului Manuel I Comnenul, care i-a oferit, în 1163, titlul de ''despot'' ginerelui său, Bela, viitorul rege al Ungariei sub numele de Bela al-III-lea. Ginerele maghiar era cel considerat a fi, până la nașterea, în 1169, a lui Alexios, fiul lui Manuel, urmașul la tron. Potrivit istoricului bizantin contemporan cu evenimentele Ioan Kinnamos, această distincție acordată de Manuel lui Bela avea același înțeles cu celălalt titlu al viitorului rege maghiar - cel de ''urum'' (care însemna tot moștenitor).

Începând din acest moment și până la căderea Imperiului Bizantin, titlulatura de ''despot'' a devenit una dintre cele mai înalte distincții din Imperiu. Potrivit lui Rodolphe Guilland, titlul îi plasa pe cei care îl purtau ''imediat sub Împărat''. Totuși, în timpul dinastiilor Comnenilor și Paleologilor, precum și în timpul ocupării Constantinopolului de către cruciați (care s-au autoproclamat împărați romani și au imitat stilul acestora), termenul a fost folosit în sensul său primar, cel de ''domn'', ''stăpân'', mai ales pe sigilii și monede. De asemenea, cei care ocupau poziții dintre cele mai înalte (Caesar și Sebastokrator), puteau fi numiți și ei ''despot''. Termenul ''despot'' mai împărțea cu cel de ''Caesar'' și alte epitete de adresare specifice acestor ranguri, precum ''eutychestatos'' (''cel mai norocos'') și ''paneutychestatos'' (''cel mai norocos dintre toți'').

Cu timpul, mai ales spre perioada de sfârșit a Imperiului, termenul de despot a început să fie acordat, cu precădere, fiilor mai mici ai împăratului și ginerilor săi (gambroi). Cel mai mare dintre ei, moștenitorul prezumtiv al tronului, purta titlul de ''symbasileis'' (co-împărat) și, de obicei, era asociat la tron cu tatăl său. În ciuda faptului că era doar un funcție onorifică, de curte, titulatura de ‘’despot’’, care nu era nici una militară, nici administrativă, se bucura de onoruri și privilegii foarte mari, precum și domenii foarte întinse. De exemplu, fratele împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul, Ioan, avea un domeniu foarte mare, care cuprindea, printre altele, insulele Lesbos și Rodos.

Femeile nu puteau să primească acest titlu, dar îl puteau ''purta'' dacă soții lor îl dețineau. Soția unui ''despot'' lua numele de ''despotisa'', putea să poarte toate bijuteriile și îmbrăcămintea care marcau acest titlu (după cum vom vedea și mai jos) și, ca și soțul ei, era prima femeie imediat după împărăteasă în ritualurile și ceremonialele Curții.

Potrivit istoricilor bizantini Georgios Codinos și Georgios Pachymeres, îmbrăcămintea și bijuteriile ''despotului'' se remarcau prin culorile purpuriu, alb și prin decorațiunile bogate în perle. Aveau dreptul de a semna acte cu o cerneală roșie închis, în timp ce împăratul semna cu o cerneală roșie aprins. Harnașamentul (șaua și căpăstrul) erau colorate în violet și alb, în timp ce mătasea corturilor (atunci când mergeau în campaniile militare) era albă, decorată cu vulturi mici de culoare roșie. Toate acestea erau foarte asemănătoare cu cele ale împăratului.

Termenul de ''despot'' a fost uzitat de foarte multe ori și în alte țări din Balcani, precum Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. De asemenea, titulatura de ''despot'' a fost folosită și de venețieni, în special de celebrul doge (conducător) al Veneției, Enrico Dandolo, care a primit acest titlu după ocuparea Constantinopolului de către cruciați (1204). Venețienii au folosit mult timp acest titlu, în special cei desemnați să conducă insula grecească Corfu (sec.XVI).

După căderea Imperiului și moartea ultimului împărat, Constantin al XI-lea, acordarea acestui titlu a devenit foarte neregulată și și-a pierdut sensul inițial. Regii Ungariei au fost cei care l-au folosit foarte des, acordând acest titlu conducătorilor sârbi aflați sub suzeranitate maghiară până la jumătatea secolului al XVI-lea.

Chiar la începutul textului puteți să observați sigiliul lui Demetrios Paleologos, cel de-al cincilea fiu al lui Manuel II Paleologos.