Istoria cuvintelor - Carantina

În ultimul an, un cuvânt a fost pe buzele întregii omeniri - quarantine în engleză, carantină în limba română. De aceea, chiar despre asta vreau să vă povestesc. Despre acest cuvânt care ne face să tresărim de fiecare dată când îl auzim și de care ne-am săturat ca de mere pădurețe.

Și povestea noastră începe cam așa:

A fost odată o țară extraordinar de bogată și civilizată. Multe lucruri faine și de care ne folosim astăzi au plecat de acolo. Bine, și multe care nu ne folosesc, dar asta e altă discuție. Numele ei este China.

La începutul secolului 14, China a fost cucerită de mongoli. La început a fost cam nasol pentru ei. Chinezii  și-au cam luat-o peste bot, iar toate cele din China au cam început să se ducă la vale pentru că mongolilor li se rupea-n două de civilizație. Dar, cu timpul, s-au domesticit și ei, s-au dat pe brazdă și lucrurile au revenit, cât de cât, pe făgașul normal. Comerțul a luat avânt, agricultura la fel, totul părea bine și frumos.

Numai că, cam prin 1330 așa, dezastre naturale majore și epidemii de scurtă durată, dar intense, au dus la o foamete cumplită în China chiar în anul următor, 1331. Tot timpul China a avut problema asta - daca nu se găsește mâncare, lucruri mai puțin plăcute se întâmplă!

De aici și până la apariția minunatei "Morți Negre" nu a mai fost decât un pas. Până să ajungă în Europa, se estimează că aproape 25 de milioane de oameni din Asia au murit din cauza unei boli care, deși mai apăruse de mai multe ori de-a lungul istoriei, părea invincibilă - ciuma.

Prin 1346, semnale alarmante au început să sosească în Europa cum că se apropie ceva nemaivăzut. Cităm: "India a fost depopulată, Tartaria, Mesopotamia, Siria și Armenia sunt acoperite de cadavre".

Un cimitir ambulant era tot Orientul Mijlociu, mai ales pe rutele de comerț ale celebrului "Drum al mătăsii". Numai că europenii au zis ''ehh, nu-i bai, totul e sub control, n-avem noi treabă cu se întâmplă pe acolo".

Cam în aceeași perioadă, mai la nord, în peninsula Crimeea, mongolii asediau un oraș genovez, Caffa. Cum apărătorii rezistau nespus de mult și asediul se prelungea, în tabăra mongolilor a început să apară o boală care secera soldați pe capete. Djanibek Han, din prea multă mărinimie și dornic de schimburi culturale ad hoc, a ordonat soldaților săi să îi urce pe tovarășii lor morți în catapulte și să-i zvârle în oraș, ca să nu se mai plângă genovezii de neincluziune și de faptul că mongolii nu ar fi băieți de comitet cu străinii.

Bineînțeles că orașul a devenit o hecatombă în care se murea de ciumă la un nivel nemaivăzut, așa că mongolii și-au zis că, dă-o încolo de treabă, ne întoarcem când s-or curăța ăștia de tot. Și au ridicat asediul. S-au dus în treaba lor și așa au făcut și genovezii. Au chiuit de bucurie, s-au urcat pe vase și.... vânt la pupa, hai acasă!

Când au ajuns în Sicilia, s-au dat jos de pe corăbii și au încins o petrecere cum nu s-a mai văzut, numai că, la plecare, au văzut că erau mai puțini decât veniseră. Iar prin Sicilia cădeau oamenii ca muștele, mureau din te miri ce.

Ei bine, de aici totul a luat-o la vale și a început petrecerea morbidă. La începutul lui ianuarie 1348, ciuma și-a făcut apariția la Genoa și Veneția. Apoi a urmat Pisa. Spre sfârșitul lui ianuarie turneul a ajuns pe Coasta de Azur, la Marsillia.

De aici, spre nord și vest. Franța, Spania, Portugalia și Anglia au fost trecute prin ciur până în iunie 1348. Viteza cu care se propaga această boală era uluitoare, iar singurul lucru pe care puteai literalmente să-l faci era să te întrebi când îți vine rândul. La fel de bine puteai să îți sapi o groapă și să aștepți acolo, ceea ce unii oameni de atunci au și făcut.

Între 1348 și 1350, ciuma a colindat Germania, Scandinavia, Scoția și chiar îndepărtata Islanda. În 1351 a ajuns și la ruși, dar nu de la sud, cum am fi tentați să credem, ci din vest.

Aproape toată lumea cunoscută atunci a fost întoarsă pe dos, ciuma făcând ravagii și în Imperiul Bizantin, în nordul Africii sau în Egipt. Părea cu adevărat că vine sfârșitul lumii.

În toiul acestui măcel de proporții cosmice, venețienii au avut o idee magistrală. Au blocat orașul cu totul și au impus o blocadă pentru toate vasele care doreau să acosteze în laguna lor. Toate corăbiile care voiau să aibă de-a face cu ei trebuiau să ancoreze mai la sud, la Ragusa (Dubrovnik-ul de astăzi), și să stea în port 30 de zile, perioadă prelungită mai apoi la 40 de zile - quaranta giorni în limba italiană, de unde vine și termenul quarantena, termenul folosit de venețieni pentru a desemna aceste 40 de zile în care nu aveai voie să intri în oraș. Nu știu cum le-a venit ideea, dar a fost una bună. Pur și simplu au așteptat să vadă dacă mori în ăstea 40 de zile. Dacă nu te duceai pe copcă, înseamnă că erai ok și te lăsau să cobori pe mal. De aici vine, ați ghicit, și cuvântul carantină, atât de întâlnit și folosit în ultimul an, cel puțin.

Chestia și mai tare este că, potrivit cercetărilor actuale, ciuma are o perioadă critică de 37 de zile, de la infestare până la moarte. Mai pe scurt, nu știu de unde le-a venit ideea cu 40 de zile, dar e destul de sigur că s-au salvat multe vieți pentru că a fost adoptată cam peste tot. Probabil că procentul de 30% din populația Europei care a dat ortul popii ar fi fost mult mai mare.

Sper că ați aflat ceva interesant și că nu v-am pus pe gânduri în aceste vremuri tulburi, cu virușii bântuind pe te miri unde. Eu am vrut doar să povestesc ceva care să placă la toată lumea și care să vă mai însenineze ziua.